Se afișează postările cu eticheta wrap elastic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta wrap elastic. Afișați toate postările

luni, 13 septembrie 2010

Un mijloc de purtare pentru fiecare (1)



Cred ca alegerea mijlocului de purtare potrivit poate fi o dilema foarte mare pentru parintii care trebuie sa aleaga din oferta din ce in ce mai variata. Pentru a le sari in ajutor, m-am gandit sa scriu un scurt rezumat despre diferitele tipuri de mijloace de purtare, prezentandu-le avantajele si dezavantajele, si varsta la care se recomanda folosirea lor.
Iata:

Wrap elastic
Ce este: o fasie de material elastic, de obicei 50-70 cm lat si 5 m lung.
Varsta recomandata: de la nastere pana la circa 7-9 kilograme
Pozitii: wrapul elastic este folosit de obicei pentru purtarea in fata a nou nascutului.
Usurinta folosirii: wrapurile elastice sunt usoare de folosit. Trebuie invatat numai un fel de a lega wrapul in prealabil (Pocket Wrap Cross Carry), bebelusul poate fi pus in wrap si scos din ea fara a trebui sa dezlegati wrapul. (ajustarea poate fi totusi necesara, pt. ca este foarte important ca wrapul sa fie legat strans).
Avantaje: este usor de folosit
Dezavantaje: timpul in care-l puteti folosi este destul de limitat. De la cca 9 kilograme este bine sa se foloseasca un wrap tesut in locul wrapului elastic, care nu sustine bebelusul de ajuns de bine peste aceasta limita de greutate.



Wrap tesut

Ce este: o fasie de material tesut de 70 cm latime si 2-5,4 m lungime. Lungimea necesara depinde de marimea de confectie (inaltimea si greutatea) persoanei purtatoare, cat si de pozitiile de purtare in care doriti sa folositi wrapul. In general, un wrap de 4,6 m este suficient pentru toate pozitiile de purtare in cazul unei persoane de talie medie (marime de confectie 38-42, pana la o inaltime de 170 cm si greutate de 70 kg). Marimea necesara nu este influentata semnificativ de marimea copilului purtat.
Varsta recomandata: de la nastere pana varsta de 2-3 ani (15-18 kg)
Pozitii: in fata, in spate, pe sold
Usurinta folosirii: folosirea wrapului trebuie invatat. Nu este foarte greu, dar necesita timp si rabdare.

Avantaje: wrapul este cel mai versatil mijloc de purtare. Daca este sa aveti numai un mijloc de purtare de la nasterea copilului pana la sfarsitul perioadei de purtare, merita sa investiti intr-un wrap tesut de calitate buna. Wrapul este o alegere buna si datorita faptului, ca sustine foarte bine si nou nascutii fragili, si fiindca distribuie greutatea copilului pe spatele si umerii persoanei purtatoare in mod uniform (in cazul legaturilor in fata si in spate)

Dezavantaje: poate fi calduros in cazul in care folositi legaturi cu straturi multiple in timpul verii. Folosirea wrapului trebuie invatat, si acest lucru necesita timp si rabdare.



Mei Tai
Ce este: un mijloc de purtare inspirat din mijloacele de purtare asiatice, care consta dintr-o bucata de material puternic in forma unui dreptungi, la care sunt atasate patru bretele, doua bretele de umar si doua bretele de sold. De multe ori, bretelele de umeri sunt captusite. La unele modele veti gasi captuseala si la sold.
Varsta recomandata: de la 4-5 luni pana la 2-4 ani (pana la 18-20 kilograme- depinde de calitatea materialului si al cusaturii).
Pozitii: in fata, in spate (se poate folosi si pe sold, dar nu este o pozitie foarte des intalnita cu acest tip de mijloc de purtare).
Usurinta folosirii: folosirea mei tai-ului se invata usor. Se leaga bretelele de sold, se pozitioneaza copilul in mijlocul de purtare, si se leaga si bretelele de umar.

Avantaje: poate fi mai confortabil cu copii de peste 10 kilograme decat wrapul, datorita bretelelor de umar captusite. Folosirea mei tai-ului se invata usor. Distribuie greutatea pe ambii umeri.

Dezavantaje: nu se poate folosi cu nou nascuti, fiindca nu inconjoara si sustine bebelusul chiar atat de bine ca un wrap.

Va urma.

marți, 27 aprilie 2010

Wrapurile elastice



Wrapurile elastice sunt confectionate de obicei din bumbac sau bumbac organic. Aceste wrapuri sunt recomandate in special pentru purtarea bebelusilor nascuti prematur si al noilor nascuti.

Wrapurile elastice sunt relativ subtiri, usoare de manevrat, si suporta perfect bebelusii mici. De obicei se folosesc pentru purtarea bebelusilor in fata, in pozitia front wrap cross carry sau pocket wrap cross carry. In aceste pozitii de purtat puteti sa si alaptati.

Exista o pozitie de purtat in spate foarte confortabila si stabila, pe care puteti sa-l incercati si cu un wrap elastic bun. Se numeste Double Hammock, si imi place foarte mult.

Pe cand wrapurile tesute au o latime de aproximativ 70 de centimetri, wrapurile elastice sunt de obicei mai inguste, de exemplu wrapurile elastice de la Hoppediz au o latime de 55 cm. Deoarece materialul acestor wrapuri este elastic, se recomanda folosirea pozitiilor de purtare in cazul carora spatele bebelusului este suportat de 3 straturi de material.

Wrapurile elastice se recomanda a fi folosite pana la circa 8-9 kilograme. Pentru bebelusii mai mari si mai grei se recomanda wrapurile tesute diagonal, care sunt mai stabile pentru purtarea indelungata a copiilor, ofera suportul necesar, si fac posibil mai multe pozitii de purtare (in spate, pe sold).

Pentru siguranta bebelusului este recomandat sa purtati numai acei bebelusi nascuti prematur, care respira bine si au o circulatie buna.

Wrapurile elastice Hoppediz din bumbac si bumbac bio sunt disponibile la magazinul Greenbaby in multe culori uni sau cu model.


later edit: 05.05.2010