sâmbătă, 12 martie 2011

Impresii despre Magyarinda calator

Aici voi posta opiniile si pozele mamicilor care au testat Magyarinda calator, care este acum la a treia familie.

Iata prima poza si primele impresii primite de la Zsuzsa din Cluj-Napoca:



"M-am indragostit de acest mijloc de purtare minunat la prima vedere...in special datorita frumusetii mijlocului de purtare si al materialului de buna calitate. Duminica am mers la un botez, si m-am bucurat mult ca am avut Magyarinda la mine. L-am pus pe baietelul cel mic pe spate, si asa am mers la biserica. A stat foarte bine in spate, cred ca i-a placut foarte mult, i-a fost confortabil. L-am pus si pe baiatul mai mare in spate, i-a placut si lui, si i-a fost confortabil. Mi-a fost usor sa leg pe cel mare in spate singura, dar mi-a fost mai greu sa-l pun pe cel mic, dar sunt sigura, ca dupa un timp m-as descurca si cu el foarte bine.

In totalitate, dupa opinia mea Magyarinda este un mijloc de purtare foarte bun. Mi-a placut mult capsa cu care se poate fixa gluga...(nu l-am incercat, si as fi curioasa daca gluga se potriveste si copiilor mai mari). Dupa opinia mea se poate folosi si pentru drumetii si plimbari mai lungi, eu as cumpara un Magyarinda cu siguranta, pentru ca este usor, nu trebuie carat o greutate in plus, si in buzunarelul mic incap lucrurile esentiale de luat cu noi. Multumesc pentru posibilitatea de a-l incerca.
Cu drag, Zsuzsa"



Opinia Andreei:
Merci mult in primul rand ca mi-ai oferit oportunitatea sa probesc magyarinda, e un purtator foarte fain, bebele meu a stat frumos in el, si la mine si la taticul lui. In general sunt multumita de el, a fost fain, o singura chestie insa: ma cam trage de umeri. Sunt invatata cu meitaiul sau wrapul care sustine beble foarte bine pe spatele meu, fiind legate in X pe spatele meu, la magyarind cele doua bretele erau direct pe umei si simteam usor diferit.
Dar ca idee este un purtator comod si dragut si cel mai important, e printre putinele de astea moderne in care bebe sta corect, ceea ce e cel mai important.



Iata ce a scris Dana:

Mi-a placut magyarinda, e un SSC foarte fain si usor de pus, in comparatie cu alte esarfe. Imi place ca are si gluga si sistemul ala de tinut bebelusul foarte mic, pentru cine are nevoie, asta e un atu. Copilasul sta foarte bine in el, si tu poti sa te misti in toate partile, e ok.

Poate cu un bebe mai mic e mult mai comod, fetita mea de 1 an si 8 luni nu prea mai voia sa stea sa o car, nu ma asteptam la asta caci ea e purtata de mica. Fiind un copilas mai maricel si mai greu am cam simtit cum ma tragea de umeri, deci nu merge purtat decat pe o perioada foarte scurta. La fel si eu, as fi preferat sa fie un sistem care sa se incruciseze in spate, ca wrapul de exemplu, ca sa am si eu o stabilitate mai mare.
In rest toate bune.


Wrapmama:
La impresiile Andreei si a Danei as adauga cate ceva. Bebelusul Andreei are 9 luni, iar al Danei, cum ne-a scris si ea, 1 an si 8 luni. In opinia mea ambii copii ar fi trebuit sa fie purtate in spate. Nu este de mirare ca Magyarinda nu le-a parut confortabil pe durata mai lunga si le-a tras de umar cu bebelusi asa de mari in fata. De obicei se recomanda purtarea in spate de la 6-8 kilograme cu oricare mijloc de purtare (wrap, mei tai, SSC). (revin cu un articol despre acest subiect). La majoritatea mijlocelor de purtare cu catarama (SSC) bretelele nu pot fi incrucisate. Poate parea un lucru neobisnuit pentru o mamica care folosea mei tai sau wrap inainte, dar se poate obisnui cu ea. Magyarinda este prevazut cu un set de catarame mici, care se fixeaza in spate (la purtarea in fata) sau in fata (in cazul purtarii pe spate, se fixeaza peste piept) si acestea ajuta in mentinerea bretelelor de umar in loc si ajuta la distribuirea greutatii.

Pentru mamicii care vor testa Magyarinda de acum inainte le recomand sa incerce purtarea in spate cu incredere daca au un copil cu greutatea peste 6-8 kilograme. Copiilor le place si in spate de obicei, iar mamica poate simti si asa fiecare miscare al bebelusului, poate auzi respiratia lui foarte bine. (eu am un bebe de 4 luni in spate dormind chiar acum :))

Opinia Ligiei din Bucuresti:



La noi Magyarinda a ajuns taman cind s-a facut vremea numai buna de purtat bebe mai maricel, cind n-a mai fost nevoie de haine foarte groase (dusmanul nostru nr. 1), dar nici nu era atit de cald incit M (13 luni si-un pic) sa nu-si mai doreasca sa stea intr-un baby carrier de genul asta.
De ce am vrut sa-l testam? In primul rind, pentru ca am simtit de cum l-am vazut ca ar merge excelent pe spate. Dar eram destul de retinuta, pentru ca, pina la urma, ce-ar putea sa intreaca un bondolino? (pentru noi, dupa sling cu inele, bondolino a fost vazut-placut-cumparat-purtat non stop).
Acum e greu de facut un top al preferintelor, pentru ca mi-ar placea sa le am pe amindoua si sa le folosesc in momente diferite.
Ce e minunat la magyarinda: purtat in spate, bebele meu era usor ca un fulg (noi facem parte oricum din categoria "usorilor", dar, cind e vorba de drum lung, nu mai e asa de usor). Si are inaltimea perfecta, imbraca si sustine bine spatele, ceea ce n-am simtit la bondolino, care ii ajunge lui M pina la subrat. Cu magyarinda n-am mai avut tendinta sa ma las in fata, de teama sa nu-mi cada copilul - asta fusese senzatia mea inainte, de-asta am si abandonat ideea, in asteptarea unui alt marsupiu. Pe magyarinda noi am botezat-o "rucsacul". E perfecta pentru drumuri intinse. Ma vad colindind munti si orase cu ea. Si e mai unisex decit altele, tocmai pentru ca nu are bretelele incrucisate. Cu bebe-n fata, bretelele incrucisate pe spate sint ideale, dar invers eu nu ma descurc, cred ca, pe undeva, nu e destul loc in fata si de bretele si de sîni :)
Si mai minunata a fost reactia copilului, absolut incintat! L-am dat jos pentru ca am vrut eu, nu pentru ca ar fi cerut el.
Mai greu a fost sa-l pun singura in spate. Asta cred ca e partea cea mai complicata. Poate ca e mai simplu cu un copil mai mare, caruia sa-i spui "hop in spate" si gata (sau poate la virsta la care e-n stare sa faca asta nu-l mai porti deloc?). Dar noi ne-am chinuit putin, mai ales ca i se ridica hainuta si nu mai reuseam sa i-o asez la loc fara sa-l scot din magyarinda. Unde mai pui c-am si uitat sa-i pun caciula si, decit sa-l dau jos si s-o luam de la capat, am ales sa iesim fara caciula. Noroc cu gluga, marea salvare. Incredibil cit de usor se pune, cu conditia sa nu uiti s-o scoti din buzunarul ei :) daca uiti, ei bine, iti trebuie niste mini lungi de tot, de contorsionist, ca sa o scoti de acolo fara sa dai copilul jos.
Buzunarul - da, si el e util, mai ales daca porti copilul in fata.E incapator si folositor, mai ales ca buzunarele hainei sint ascunse mereu de astfel de marsupii.

Una peste alta, se vede ca magyarinda este creatia unui cunoscator. Anticipeaza toate eventualele probleme, se asaza bine, e practic si pare sa aiba viata lunga.

Daca as alege sa schimb ceva, cred ca i-as pune o catarama mai finuta la briu. Atit.

Concluzia mea este ca merita incercate “purtatoare” cit mai diverse. Si merita folosite alternativ macar doua-trei, pentru ca fiecare este util in alta situatie. Magyarinda e prietena de drum lung, asta e sigur.

Multumim, Reka!





Iata ce ne-a scris Corry:

"Am primit Magyarinda personal, din mana in mana, ocazie cu care am mai cunoscut o mamica purtatoare, cu puiul ei frumos dormind intr-un alt ssc. Ocazie numai buna pentru discutii despre bebei, purtat, plimbat, mancat, etc, etc :)
Odata ajunse acasa, am studiat port-bebe-ul pe toate partile. Prima impresie: foarte bine facut. Material de
calitate, placut la atingere, cusut bine, inspira incredere. Parerea buna s-a mentinut si cand l-am probat - se ajusteaza
usor si repede, se aseaza perfect pe purtator, iar centura din talie este incredibil de comoda si preia greutatea copilului in asa fel, incat aproape n-o simti (nota: M. are 9,5 luni si 8,5 kg). Mi-a placut pozitia in care sta bebe, se formeaza un locusor comod pentru sezut, iar captuseala de sub genunchi este binevenita.
Singura chestie care nu ne-a convenit a fost inaltimea spatelui Magyarindei, care ii venea micutei putin mai sus de
subrat, astfel incat nu putea sa stea confortabil cu bratele in afara, iar inauntru deja nu vrea sa le mai tina demult. A
protestat un pic la inceput, dar chiar si asa ne-am plimbat ore intregi pe afara. E clar ca aceasta "incomoditate" ar fi
doar temporara, pana mai creste M. cativa centimetri, insa mi-ar fi placut totusi sa fie ajustabila inaltimea - poate un
fermoar care sa desfaca/ascunda 4-5 cm in plus?
Ne-am plimbat doar in pozitia burtica-pe-burtica, fetita mea fiind destul de usoara deocamdata, incat sa nu imi fie
prea greu. Am incercat sa o pun pe spate doar in casa de 2 ori, cu ajutorul sotului. Confirm ca este mai comoda aceasta pozitie pentru purtator. Numai ca: 1. M. nu este suficient de inalta, ca sa vada ceva peste umarul meu si nu i-a convenit acest lucru, a vrut foarte degraba sa fie data jos (plimbatul prin casa a mai razgandit-o, insa pentru foarte putin timp); 2. Nu am reusit sa o pun singura pe spate, chiar si dupa ce am vazut filmuletul video al producatorului (multumesc, Reka!). Datul jos nu a fost o problema in casa, am folosit patul pentru treaba asta. Dar afara nu as fi putut nici sa o dau jos singura, asa ca nu m-am incumetat sa ies cu M. pe spate. Sunt convinsa ca acest lucru este posibil, ca dexteritatea se dobandeste prin exercitiu. Dar probabil dureaza mai mult de o saptamana :)
In schimb pentru copii mai mari, purtatul pe spate in Magyarinda ar trebui sa fie cel mai simplu si comod.
Intr-un cuvant, as recomanda fara nicio retinere acest purtator, cu o testare prealabila inainte!"

2 comentarii:

  1. La Manduca bretelele se pot incrucisa si recomand aceasta incrucisare pentru mamicile cu un spate mic ( de ex pt mine incrucisat este mult mult mai ok).

    RăspundețiȘtergere
  2. Da? N-am stiut. Atunci voi corecta cele scrise mai sus.

    RăspundețiȘtergere